Școala Gimnazială „George Topîrceanu” și Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni au anunțat că vor boicota festivitățile tradiționale de deschidere a anului școlar 2025–2026.
Conducerile celor două unități de învățământ au transmis decizia printr-un comunicat de presă, pe care îl redăm integral:
,,Informare privind programul din prima zi de școală
Stimați părinți, dragi elevi,
Vă aducem la cunoștință că, la nivelul unității noastre de învățământ, începutul anului școlar 2025-2026 va fi marcat printr-o formă de protest – boicotarea festivității tradiționale de deschidere a noului an școlar.
Astfel:
– Nu se va organiza festivitatea de deschidere în curtea școlii. Elevii vor intra direct în clase, conform orarului stabilit.
– Nu vor fi distribuite manuale sau materiale didactice pe bănci în prima zi de școală.
– Nu se vor primi flori, fiind dorința noastră ca mesajul să fie unul de solidaritate și respect reciproc.
Această decizie este un protest al demnității și al responsabilității față de viitorul școlii românești, ce survine ca urmare a situației dificile cu care se confruntă sistemul educațional și a nemulțumirilor acumulate de cadrele didactice, nemulțumiri ce țin de măsurile de austeritate, cât și de lipsa de reformă reală în educație.
Argeș. Primele școli care anunță OFICIAL că boicotează prima zi de școală
Ne dorim ca acest gest să fie înțeles ca un apel la responsabilitate și implicare, nu ca o lipsă de respect față de elevii noștri și părinții acestora. Activitatea didactică se va desfășura normal, conform programului școlar, însă în lipsa ceremoniilor și formalităților obișnuite.
Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin.
Cu considerație,
Conducerea Școlii Gimnaziale George Topîrceanu
și
Liceului Teoretic <<Iulia Zamfirescu>”, se arată în mesaj.
Reamintim, în cursul zilei de ieri a avut loc o ședință deschisă, urmată de o conferință de presă. cu directori ai unităților de învățământ din județul Argeș, convocată de Inspectorul Școlar General, prof. Dumitru Tudosoiu.
Inspectorul a făcut precizări și cu privire la începerea anului școlar pe data de 8 septembrie, în contextul în care sindicaliști amenință cu proteste.
Tudosoiu a informat că au fost purtate discuții cu mai mulți directori ai școlilor din Argeș și că, până la acel moment, nu au existat indicii cu privire la o posibilă boicotare în județul Argeș.
Amănunte, AICI.















