Bătaie gravă la Mioveni! Bărbat reținut
Un incident grav de violență domestică a avut loc duminică seara, 6 octombrie a.c., în orașul Mioveni.
Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 21:00 de o femeie în vârstă de 36 de ani, din localitate, care a reclamat că a fost agresată fizic de concubinul său, pe fondul consumului de alcool.
La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Poliției Mioveni, care au constatat că femeia prezenta semne vizibile de violență.
Aceasta a fost transportată la o unitate medicală, unde i-au fost acordate îngrijiri de specialitate.
Agresorul, un bărbat de 39 de ani, tot din Mioveni, a fost condus la sediul poliției pentru audieri și continuarea cercetărilor.
În urma evaluării situației, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, prin care bărbatului i s-a interzis orice contact cu victima.
Pe baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind ulterior prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
La data de 7 octombrie 2025, Judecătoria Pitești a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.
Dosarul vizează infracțiunea de lovire sau alte violențe, săvârșită în contextul violenței în familie.
Poliția reamintește că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, iar persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti.jpg)
