Momente de panică, în această după-amiază, în comuna Micești, satul Păuleasca, după ce un incendiu a izbucnit într-o gospodărie.
La fața locului au intervenit pompierii cu trei echipaje de stingere și o ambulanță SAJ, care au acționat rapid pentru limitarea flăcărilor.
Potrivit ISU Argeș, ardea o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, precum și în jur de 4 metri cubi de lemn de foc.
Echipajele de intervenție au reușit să localizeze incendiul înainte ca acesta să se extindă la locuință sau la alte construcții din apropiere.
Echipajul medical a acordat îngrijiri unei persoane care a suferit un atac de panică, fără a necesita transport la spital.
La misiunea de stingere au participat și doi jandarmi, care se aflau întâmplător în zonă la momentul producerii incidentului și au sprijinit intervenția până la sosirea forțelor ISU.

Argeș: A lăsat mâncarea pe aragazul pornit și i-a luat foc gospodăria!
Potrivit pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un aparat de gătit lăsat nesupravegheat, transmit reprezentanții ISU Argeș.
Pompierii recomandă:
,,Nu lăsa mâncarea nesupravegheată! Chiar și câteva minute de neatenție pot duce la incendii. Rămâi în apropierea aragazului sau cuptorului atunci când gătești.
Fii atent la uleiul încins! Uleiurile pot lua foc foarte repede la temperaturi înalte. Dacă un vas cu ulei ia foc, NU folosi apă pentru a-l stinge! Acoperă-l cu un capac, un prosop ud sau o pătură de incendiu.
Curăță grăsimea depusă! Depunerile de grăsime pe hotă, aragaz sau cuptor pot fi ușor inflamabile.
Ține un stingător de incendiu în bucătărie și asigură-te că știi cum să îl folosești. Este bine să fie la îndemână și să fie verificat periodic.
Verifică aragazul și cuptorul înainte de a pleca de acasă! Asigură-te că toate plitele și cuptorul sunt închise după ce ai terminat de gătit.
Ține materialele inflamabile la distanță! Prosoapele, hârtia, șervețelele și alte obiecte inflamabile trebuie să fie la o distanță sigură față de sursele de foc.”, este mesajul autorităților.
Foto: ISU Argeș








![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)




