În această dimineață, la ora 10:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș a organizat o conferință de presă dedicată pregătirii locuințelor și gospodăriilor pentru sezonul rece și prevenirii incendiilor.
Evenimentul a avut loc la sediul Localului II al ISU Argeș, pe strada Mărășești nr. 1, din municipiul Pitești.
Conferința a fost susținută de:
– colonel Alin-Adrian Dincă, prim-adjunct al inspectorului-șef;

– colonel Orlando Iordache, șeful Inspecției de Prevenire ISU Argeș;

– plutonier Isabela-Elena Petre Ifrim, purtător de cuvânt al ISU Argeș.

Creștere a riscului de incendii în sezonul rece
Reprezentanții ISU Argeș au atras atenția că, odată cu scăderea temperaturilor, crește semnificativ riscul producerii incendiilor în locuințe și gospodării, cauzat în principal de utilizarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice, a sistemelor de încălzire și a coșurilor de fum.
Potrivit ISU, experiența anilor anteriori arată că în această perioadă numărul incendiilor la locuințe este în creștere, iar multe dintre ele ar putea fi prevenite prin respectarea unor reguli simple.
Statistică îngrijorătoare: 32 de incendii în doar două luni
În perioada septembrie – începutul lunii noiembrie, pe raza județului Argeș s-au înregistrat 32 de incendii la locuințe și gospodării, o scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost raportate 48 de astfel de cazuri.
Pitești: Întâlnire importantă la ISU Argeș: Situație alarmantă
În 2025, în incendiile produse în locuințe, ISU Argeș a înregistrat 3 decese și mai multe persoane rănite.

ISU Argeș: „Orice improvizație poate duce la tragedii”
Specialiștii mai avertizează că improvizațiile, fie ele electrice sau legate de sistemele de încălzire, cresc semnificativ riscul unor incidente grave.
De asemenea, un incendiu descoperit și anunțat rapid are șanse mult mai mari să fie lichidat la timp, reducând astfel pierderile materiale și riscurile pentru viață.
Recomandări pentru populație
La capitolul instalații electrice, populația este îndemnată să evite improvizațiile, aparatele defecte, prizele suprasolicitate și lăsarea consumatorilor sub tensiune fără supraveghere.
În ceea ce privește coșurile de fum, acestea trebuie curățate înainte de sezonul rece, verificate de personal autorizat și izolate corect, fără improvizații la burlane.
Pentru sobe și alte mijloace de încălzire, se recomandă verificarea și repararea lor înainte de utilizare, evitarea folosirii elementelor deteriorate, depozitarea combustibilului la distanță, interzicerea aprinderii focului cu lichide inflamabile și evitarea uscării hainelor pe sobe.
De asemenea, ISU recomandă ca fiecare locuință să fie dotată cu cel puțin un stingător, pentru intervenții rapide în caz de urgență.
Conferința poate fi urmărită AICI:
















