Argeș. Arde generalizat o hală! Pompierii se luptă cu flăcările!
Update, ora 22:02
ISU Argeș transmite oficial:
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă și degajare mare de fum, la o hală în care sunt depozitate materiale plastice și europaleți.
Din estimările de la fața locului, suprafața afectată este de aproximativ 500 mp.
Intervenția este una dificilă, hala fiind construită din panouri sandwich, iar o parte din elemente din construcția acesteia prezeintă risc de prăbușire.
Pana la acest moment, nu au fost identificate victime.
Incendiul este localizat.
Misiunea este în dinamică.
Știrea inițială
Un incendiu de proporții a izbucnit în această seară, la o construcție din comuna Călinești, satul Vrănești, posibil o hală, mobilizând forțe importante ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Potrivit primelor informații, flăcările s-au manifestat violent, cu mari degajări de fum, iar pompierii au fost solicitați de urgență la fața locului.
Intervin patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, precum și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
De asemenea, la operațiune participă și un echipaj CBRN, specializat în identificarea și gestionarea riscurilor chimice, biologice, radiologice și nucleare, având în vedere potențiala natură a materialelor aflate în interiorul construcției.
Echipele de intervenție lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea zonelor învecinate, existând riscul ca flăcările să se extindă din cauza condițiilor de vânt și a materialelor combustibile din apropiere.
Nu au fost raportate victime până la acest moment, însă misiunea este în desfășurare, iar pompierii continuă să acționeze pentru stingerea incendiului și înlăturarea pericolelor.
Știre în curs de actualizare.
Vom reveni cu detalii pe măsură ce vor fi disponibile.
Incendiu grav la Călinești, în Argeș: Arde o hală imensă!
Foto: Descriptiv










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxZiua_Copilului_epitesti.jpg)

