Boală considerată dispărută revine alarmant
Considerată mult timp o afecțiune a trecutului, asociată regilor și elitelor istorice, guta revine astăzi în prim-plan ca una dintre cele mai răspândite boli cronice.
Datele internaționale arată o creștere spectaculoasă a diagnosticelor, care nu mai ține cont de statut social sau regiune.
Creștere accelerată a cazurilor
În ultimele trei decenii, numărul persoanelor diagnosticate cu gută a crescut cu peste 150% la nivel global.
În prezent, aproape 56 de milioane de oameni suferă de această afecțiune, iar estimările indică un salt îngrijorător până la aproximativ 96 de milioane de cazuri în anul 2050.
Europa Occidentală va fi puternic afectată, însă cele mai rapide creșteri sunt prognozate în Asia, Africa de Nord, Orientul Mijlociu și America Latină.
De ce apare tot mai des guta
Principala cauză este acumularea acidului uric în organism, care formează cristale dureroase în articulații și alte țesuturi.
Îmbătrânirea populației, bolile renale cronice, utilizarea diureticelor și creșterea obezității sunt factori majori care favorizează apariția bolii.
Alimentația joacă, de asemenea, un rol important, mai ales consumul crescut de carne, fructe de mare și pește gras.
Cine este cel mai expus
Guta afectează predominant bărbații cu vârste între 50 și 70 de ani, însă boala apare tot mai frecvent și la persoane tinere.
Predispoziția genetică rămâne unul dintre cei mai importanți factori de risc.
Importanța diagnosticării timpurii
Debutul bolii este adesea ignorat, deoarece crizele sunt intermitente.
Specialiștii avertizează însă că tratamentul început din timp poate preveni complicațiile severe și dependența de medicație pe termen lung.
Sursa: mediafax.ro
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti.jpg)













