[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Anunț oficial al BNR despre ratele la creditele în lei

Anunț oficial al BNR despre ratele la creditele în lei

După un an marcat de niveluri record ale dobânzilor, apar primele vești bune pentru românii cu credite în lei. Banca Națională a României (BNR) a anunțat că presiunea asupra dobânzilor începe să se reducă, iar ratele ar putea intra pe un trend descendent din primăvara acestui an, potrivit informațiilor transmise de economedia.ro.

Principalul indicator care influențează ratele la creditele în lei contractate după luna mai 2019, Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC), va scădea în primul trimestru din 2026 la 5,68%.

Eurial 930 x 122 eurial
Posada Curtea de Arges 555×222

În ultimul trimestru din 2025, IRCC a atins valoarea record de 6,06%, cel mai ridicat nivel de la introducerea sa.

„Indicele de referinţă IRCC va începe să scadă în primul trimestru din 2026 la 5,68%”, au transmis oficialii BNR. IRCC este calculat pe baza dobânzilor la care băncile se împrumută între ele și se aplică majorității creditelor în lei acordate populației în ultimii ani.

Anunț oficial al BNR despre ratele la creditele în lei

Un nivel mai redus al IRCC înseamnă, în timp, rate ușor mai mici pentru debitori, însă efectul nu se va resimți imediat și va depinde de valoarea creditului și de marja fixă stabilită de fiecare bancă.

Potrivit BNR, dacă actualul trend descendent al dobânzilor interbancare se menține, scăderea IRCC ar putea continua și în trimestrul al doilea din 2026.

Semnale de stabilizare apar și pentru românii cu credite mai vechi, contractate înainte de luna mai 2019, care sunt raportate la ROBOR.

La începutul acestui an, ROBOR la 3 luni a scăzut la 6,12%, iar ROBOR la 6 luni, utilizat frecvent pentru creditele ipotecare, a coborât la 6,25%, conform datelor BNR.

Deși reducerea indicilor nu se traduce automat în rate mai mici de la o lună la alta, evoluția acestora oferă un respiro debitorilor, după un an dificil în care costurile creditelor au crescut constant.

930X122 MAIA
New Profesional Consult-555×222
fngcimm BANNER 570×90
263 x 587 eurial