imm 263×587

Taxi ”la negru” în Pitești!

Taxi ”la negru” în Pitești!

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat, în ziua de 11 martie, un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Pitești, care efectua transport de persoane contra cost fără a deține autorizație pentru acest tip de activitate.

930x122px-mst EURO METAL
555×222 grota rece

Potrivit verificărilor efectuate de oamenii legii, bărbatul conducea un autoturism pe raza municipiului Pitești și transporta trei persoane, efectuând curse pe ruta Pitești – Făgețelu.

În urma controlului, polițiștii au stabilit că acesta desfășura activități de transport de persoane contra cost, fără a fi autorizat, încălcând astfel prevederile legislației în vigoare.

Pentru abaterea constatată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 5.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au dispus retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare ale autoturismului.

Autovehiculul nu va mai putea fi utilizat pentru o perioadă de șase luni.

Polițiștii reamintesc faptul că transportul de persoane contra cost poate fi efectuat doar în condițiile prevăzute de lege, de către operatori autorizați.

Nerespectarea acestor prevederi atrage sancțiuni contravenționale și măsuri complementare.

Eurial 930 x 122 eurial
New Profesional Consult-555×222

Taxi ”la negru” în Pitești!

New Profesional Consult 570×90
263×587-2 Grota Rece