263×587 MAIA

Alertă în trafic, la Pitești! Tineri de 19 ani nervoși la volan!

Pitești: Șofer agresiv în trafic!

Polițiștii rutieri din Pitești au intervenit, în ultimele zile, în două cazuri distincte de comportament agresiv în trafic, soldate cu sancțiuni contravenționale și suspendarea dreptului de a conduce.

Primul incident a avut loc în data de 1 mai, când polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat un tânăr de 19 ani, din Priboieni.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222  MAIA

Acesta conducea un autoturism în intersecția dintre Calea București și bulevardul I. C. Brătianu, unde a adoptat un comportament agresiv, manifestat prin patinarea intenționată a roților motoare ale vehiculului.

Un al doilea caz a fost înregistrat pe 2 mai, când polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au identificat un alt tânăr de 19 ani, din Ștefănești.

Acesta conducea pe strada Târgu din Vale și a fost surprins efectuând derapaje controlate în sensul giratoriu, punând în pericol siguranța traficului rutier.

În ambele situații, conducătorii auto au fost sancționați conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Pe lângă amenzile aplicate, polițiștii au dispus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Reprezentanții Poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind creșterea disciplinei în trafic și prevenirea comportamentelor care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic.

Alertă în trafic, la Pitești! Tineri de 19 ani nervoși la volan!

New Profesional Consult 930 x 122
Eurial 555 x222
570×90 LA COCOS
hevy 263x587px