Bărbat din Argeș reținut!
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, în urma cercetărilor desfășurate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.
Potrivit anchetatorilor, incidentul ar fi avut loc în seara zilei de 8 septembrie, în jurul orei 20:00, pe raza comunei Dragoslavele, în satul Valea Hotarului.
Bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra unei femei din aceeași localitate, provocându-i leziuni care au fost evaluate din punct de vedere medico-legal.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procedurale, polițiștii au dispus, la 17 septembrie, reținerea bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Acesta urmează să fie prezentat procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere pentru luarea unei măsuri preventive.
Ancheta continuă
Cercetările sunt desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Potrivit principiului prezumției de nevinovăție, persoana cercetată este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Foto: descriptiv



![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)








