263×587.jpg La COCOS

A treia zi de scumpiri la carburanți în benzinării: unde găsești cel mai ieftin în Pitești, azi, 25 aprilie

A treia zi de scumpiri la carburanți în benzinării: unde găsești cel mai ieftin în Pitești, azi, 25 aprilie

Carburanții s-au scumpit semnificativ în noaptea de vineri spre sâmbătă, în toate marile rețele de distribuție din România, potrivit datelor analizate de Profit.ro, scrie știripesurse.ro.

Majorările vin după doar câteva zile de relativă stabilitate și marchează una dintre cele mai rapide creșteri din ultima perioadă.

930×122 https://hevy.ro/
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Cele mai consistente scumpiri au fost operate de Rompetrol și MOL. În stațiile Rompetrol, benzina s-a scumpit cu 20 de bani pe litru, iar motorina cu 15 bani. În cazul MOL, creșterile au fost de 20 de bani la motorină și 13 bani la benzină.

Liderul pieței, OMV Petrom, a majorat prețul motorinei cu 20 de bani și pe cel al benzinei cu 10 bani.

Scumpirile vin în continuarea unui val început încă de joi și vineri, când compania a aplicat mai multe ajustări succesive.

Astfel, în mai puțin de trei zile, benzina a crescut de la 8,07 lei/l la 8,72 lei/l în stațiile Petrom și de la 8,18 lei/l la 8,83 lei/l în cele OMV.

Situația este similară și în cazul motorinei, unde prețurile au urcat rapid: de la 8,33 lei/l la 8,98 lei/l în stațiile Petrom și de la 8,42 lei/l la 9,07 lei/l în cele OMV, mai notează sursa citată.

Și Lukoil a operat scumpiri, deși mai moderate: motorina a crescut cu 8 bani, ajungând la 9,15 lei/l, iar benzina cu 17 bani, până la 8,62 lei/l.

În prezent, cele mai ridicate prețuri se regăsesc în stațiile OMV din Capitală, unde benzina a atins 8,83 lei/l, depășind cu 11 bani nivelul din stațiile Petrom.

Eurial 930 x 122 eurial
https://hevy.ro/ 555x222px

Motorina a urcat, de asemenea, peste pragul de 9 lei/l în majoritatea rețelelor.

Creșterea vine la doar câteva zile după ce diferența față de prețurile de la începutul lunii martie coborâse sub 10 bani pe litru.

Între timp, însă, carburanții s-au scumpit cu aproximativ 65 de bani/l, ceea ce pune o presiune suplimentară pe bugetele șoferilor și pe costurile din economie.

Cât costă carburanții la Pitești

Prețurile la carburanți continuă să varieze semnificativ de la o stație la alta, inclusiv în Pitești, unde diferențele pot ajunge chiar și la peste un leu pe litru, în funcție de tipul de combustibil și rețeaua aleasă.

În cazul motorinei standard, prețurile pornesc de la 8,98 lei/l în mai multe stații Petrom. La Rompetrol, litrul ajunge la 9,22 lei, în timp ce cel mai ridicat tarif este practicat de Celly, unde motorina se vinde cu 10,39 lei/l.

New Profesional Consult 930 x 122
Eurial 555 x222

Motorina premium are, de asemenea, diferențe considerabile. În stațiile Petrom din Pitești, prețurile pornesc de la 9,75 lei/l, însă cel mai mare preț este înregistrat la MOL Pitești, unde litrul ajunge la 10,06 lei.

La benzină standard, cel mai mic preț este de 8,62 lei/l în stațiile Lukoil. La polul opus, benzina costă 8,83 lei/l în stațiile OMV, iar în rețeaua Celly ajunge chiar la 9,20 lei/l.

Potrivit informațiilor de pe platforma peco-online.ro, cel mai ieftin litru de benzină premium este de 8,71 lei la Rompetrol Pitești, în timp ce cel mai scump ajunge la 9,46 lei în stațiile OMV din oraș.

New Profesional Consult 930 x 122
Eurial 555 x222

În ceea ce privește GPL-ul, prețurile oscilează între 4,19 lei/l la MOL Pitești și 4,33 lei/l în stațiile Celly, conform aceleiași surse.

Specialiștii atrag atenția că evoluția prețurilor ar putea continua în perioada următoare, în funcție de cotațiile internaționale ale petrolului și de fluctuațiile fiscale.

Pentru consumatori, impactul se va resimți nu doar la pompă, ci și în prețurile bunurilor și serviciilor.

A treia zi de scumpiri la carburanți în benzinării: unde găsești cel mai ieftin în Pitești, azi, 25 aprilie

930 x122 grota rece
Posada Curtea de Arges 555×222
570 X 90 CAPRA 3
New Profesional Consult 263×587