România face un pas important pentru stabilizarea pieței carburanților, după ce rafinăria Petrotel Ploiești va putea fi repornită în urma unei derogări obținute de la autoritățile americane privind sancțiunile aplicate grupului Lukoil.
Unitatea, aflată închisă din toamna anului trecut, ar urma să reintre în funcțiune în aproximativ 45 de zile, urmând să producă benzină, motorină și kerosen pentru piața internă și pentru export regional, conform hotnews.ro.
Repornirea rafinăriei vine într-un moment sensibil pentru piața carburanților, marcată de creșteri accentuate de preț și volatilitate internațională, în special pe segmentul motorinei.
Impact major asupra pieței din România
Potrivit datelor prezentate de autorități, Petrotel va asigura aproximativ 21% din producția internă de carburanți, contribuind semnificativ la reducerea dependenței de importuri.
Prin repornirea rafinăriei, România ar urma să își acopere integral necesarul de benzină din producție internă, peste 60% din consumul de motorină și întregul necesar de combustibil pentru aviație.
Autoritățile susțin că această capacitate suplimentară de rafinare ar putea tempera presiunea asupra prețurilor și ar contribui la menținerea unor tarife mai competitive la pompă față de alte state din regiune.
Fără petrol rusesc
Oficialii au precizat că rafinăria nu va procesa țiței de proveniență rusească, materia primă urmând să fie achiziționată de pe alte piețe internaționale.
Petrotel Ploiești are o capacitate de procesare de 2,4 milioane de tone de țiței anual și este una dintre cele trei rafinării funcționale din România.
Repornirea acesteia este considerată un element-cheie pentru securitatea energetică a României și pentru reducerea vulnerabilității în fața fluctuațiilor internaționale de pe piața petrolului.
Se repornește marea rafinărie din România! „Vom avea cele mai mici prețuri la carburanți din regiune”
Foto: Știrile Kanal D


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)









