Taxele care ne sufocă! Cât din prețul carburanților ajunge la stat!
Creșterile succesive de taxe și accize din ultimul an au transformat carburanții într-un veritabil „abonament” la bugetul de stat.
Sub guvernarea condusă de Ilie Bolojan, majorarea TVA de la 19% la 21%, dublată de scumpiri repetate ale accizelor, a făcut ca mai bine de jumătate din prețul plătit la pompă să ajungă direct în vistieria statului, conform ziare.comziare.com.

Motorina a trecut de 8 lei pe litru, un nivel care până nu demult părea greu de atins.
Vineri, 30 ianuarie, cea mai scumpă motorină se vindea cu 8,12 lei/litru la Mol, iar cea mai ieftină – la Lukoil.
La benzină, maximele au ajuns la 7,84 lei/litru (Mol, OMV, Rompetrol), în timp ce minimele au coborât timid la 7,68 lei/litru.
Taxele care ne sufocă! Cât din prețul carburanților ajunge la stat!
Potrivit unei analize realizate de expertul în energie Dumitru Chisăliță și publicate de Asociația Energia Inteligentă, aproximativ 55% din prețul final al litrului de benzină și motorină reprezintă taxe – accize și TVA.
Doar restul de 45% acoperă costurile reale: achiziția petrolului, rafinarea, transportul, distribuția și marja companiilor.
Cu alte cuvinte, dintr-un plin de 100 de lei, statul își oprește peste 55 de lei. Mașina merge, bugetul se umflă!
Deși prețul țițeiului a scăzut cu aproximativ 52% din finalul lui 2022 până în prezent, carburanții s-au scumpit în România cu circa 21%.
Explicația? O majorare a accizei cu 77% și o creștere a taxelor conexe cu încă 2%, care au anulat complet efectul ieftinirii petrolului.
„În perioada 2020–2026, prețul benzinei și motorinei a devenit mult mai puțin dependent de prețul petrolului și mult mai dependent de fiscalitate”, avertizează analistul.
România nu este o excepție în UE. Taxarea carburanților la nivel european se situează între 45% și 65%, față de doar 15–16% în Statele Unite.
La pompă nu plătim doar combustibil. Plătim, litru cu litru, nota de plată a politicilor fiscale.











