Primăria Pitești a pus în dezbatere un proiect de hotărâre prin care vor fi reduse unele impozite locale și vor fi acordate facilități fiscale pentru anul 2026, în special pentru persoanele cu dizabilități.
Măsurile sunt propuse în baza prevederilor introduse prin OUG nr. 9/2026 și urmează să fie analizate și votate de Consiliul Local.
Potrivit referatului de aprobare, proiectul urmărește aplicarea la nivel local a noilor facilități fiscale prevăzute de legislația națională, dar și stabilirea cotelor adiționale la nivelul minim permis de lege, pentru a menține o sarcină fiscală rezonabilă pentru contribuabili.
Una dintre principalele prevederi ale proiectului vizează sprijinul pentru persoanele cu dizabilități. Astfel:
– persoanele cu handicap grav sau reprezentanții lor legali ar urma să beneficieze de reducere de 50% la impozitul pe clădire pentru locuința de domiciliu;
– persoanele cu handicap accentuat ar urma să beneficieze de reducere de 25% la impozitul pe clădire.
Reduceri similare sunt propuse și pentru impozitul pe terenul aferent locuinței, dar și pentru impozitul pe mijloacele de transport:
– reducere de 50% pentru persoanele cu handicap grav;
– reducere de 25% pentru persoanele cu handicap accentuat, pentru un singur autovehicul ales de contribuabil.
Pitești: Reduceri de taxe pentru persoane cu handicap
Proiectul prevede și scutirea de la plata impozitului pe clădiri pentru imobilele utilizate pentru activități sportive, cu condiția ca acestea să fie folosite efectiv pentru astfel de activități și să respecte legislația privind ajutorul de stat.
O altă măsură vizează clădirile vechi din municipiu. Valoarea impozabilă a acestora ar putea fi redusă:
– cu 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani;
– cu 25% pentru clădirile cu o vechime de peste 100 de ani.
Totodată, proiectul stabilește că pentru anul 2026 cotele adiționale la impozitele și taxele locale vor fi stabilite la nivelul minim prevăzut de lege (0%), ceea ce înseamnă eliminarea acestor majorări locale.
În cazul în care proiectul va fi adoptat de Consiliul Local, noile măsuri vor intra în vigoare în cursul anului 2026, iar Direcția de Impozite și Taxe Locale va face regularizarea eventualelor sume plătite în plus de contribuabili.














