Update ora 10:04
,,Incendiul este lichidat.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă de izbucnire a incendiului este efectul termic al curentului electric.
A fost vorba despre o persoană de sex masculin care, după ce a fost monitorizată de paramedicii SMURD, a refuzat transportul la spital.”, transmite ISU Argeș.
Știre inițială ora 9:42
Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, la o anexă gospodărească din comuna Suseni, satul Suseni, mobilizând de urgență echipajele de intervenție.
Potrivit primelor informații, flăcările au cuprins o bucătărie de vară, incendiul manifestându-se generalizat pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați.
La fața locului au intervenit pompierii cu două echipaje, care au acționat pentru localizarea și lichidarea focului, astfel încât acesta să nu se extindă la locuințele din apropiere.
Focul a făcut prăpăd! Incendiu violent în Argeș
Pe lângă misiunea de stingere, echipajul medical prezent la fața locului a acordat îngrijiri unei persoane care a suferit un atac de panică în urma incidentului.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, care vor efectua cercetări pentru a determina împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.
Autoritățile reamintesc populației importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, mai ales în gospodării, pentru a evita astfel de situații periculoase.
Imagini: ISU Argeș













