Blocaj total în Pitești! IPJ Argeș, anunț important
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează participanții la trafic că, în perioada 16–17 mai 2026, în municipiul Pitești vor fi impuse restricții temporare de circulație pentru desfășurarea în siguranță a competițiilor „Pitești Half Marathon” – ediția a VII-a și „Raliul Argeșului”.
Potrivit IPJ Argeș, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Pitești, împreună cu polițiștii locali, vor fi prezenți în teren pentru fluidizarea traficului, închiderea unor artere și dirijarea participanților la trafic.
Ce străzi vor fi închise pentru semimaraton
Duminică, 17 mai, între orele 09:00–13:00, vor exista restricții totale sau parțiale pe mai multe artere importante din oraș.
Restricții totale vor fi pe: strada Justiției, strada General Constantin Cristescu, strada Trivale, strada Egalității (între bulevardul Eroilor și strada Vasile Lupu), bulevardul Eroilor (între strada Armand Călinescu și bulevardul Republicii), Calea Craiovei (între strada Vasile Lupu și strada C.A. Rosetti) și bulevardul Frații Golești, între Calea Craiovei și strada Ținutul Herța.
Restricții parțiale vor fi instituite pe bulevardul I.C. Brătianu, între Calea București și strada Maternității, pe strada Maternității, Calea București, precum și pe alte tronsoane din centrul orașului.
Traseul competiției va include strada Victoriei, I.C. Brătianu, Calea București, bulevardul Republicii, strada Trivale, strada Teilor, bulevardul Eroilor, strada Egalității, Calea Craiovei și Frații Golești, cu start și finish în Piața Primăriei.
Restricții și pentru Raliul Argeșului
IPJ Argeș mai anunță că, pentru Raliul Argeșului, circulația este închisă pe strada Maria Teiuleanu, între bulevardul I.C. Brătianu și Pizzeria Maestro, până duminică, 17 mai, ora 20:00.
În plus, sâmbătă, între 15:00 și 22:00, vor exista restricții în zona Argeș Mall.
Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară, indicațiile agenților aflați în teren și să aleagă rute alternative pentru evitarea blocajelor.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)








