Eurial 263×587

ARGEȘ INVEST a pus Piteștiul pe harta marilor discuții economice din România. Mesajul-cheie transmis de oficiali

ARGEȘ INVEST a pus Piteștiul pe harta marilor discuții economice din România. Mesajul-cheie transmis de oficiali

Mesajele transmise la ARGEȘ INVEST:

„Mediul de afaceri nu se teme de taxe mai mari. El se teme de lipsa de predictibilitate și de încredere”

Eurial 930 x 122 eurial
Posada Curtea de Arges 555×222

Prima ediție a ARGEȘ INVEST, eveniment organizat la Pitești de vicepreședintele Senatului României, senatorul Mihai Coteț, alături de [VR:AI] și Diplomacy360, a adus în prim-plan una dintre cele mai importante teme pentru mediul economic: încrederea.

Argeș Invest

Pentru că ea este cea care o imensă influențe asupra piețelor economice.

În fața a peste 500 de participanți – antreprenori, reprezentanți ai administrației, miniștri, diplomați și investitori – oficialii prezenți au vorbit despre nevoia de predictibilitate, despre investiții și despre pașii pe care Argeșul trebuie să îi facă pentru a deveni un pol economic și industrial și mai puternic.

„Piteștiul a fost transformat într-un punct important al dialogului economic”

Florin Zaharia, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, a prezentat o imagine a evoluției economice din ultimul an și a subliniat că România începe să transmită din nou un semnal de stabilitate către investitori.

Argeș Invest

„Anul trecut am redus deficitul bugetar cu 6,7 miliarde de lei, iar execuția bugetară la martie arată o reducere cu 22 de miliarde comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Iar asta s-a făcut pe un fond de creștere al investițiilor publice. Acest lucru este un semnal pentru mediul economic că perioada dezechilibrelor a trecut și ne îndreptăm spre o creștere sănătoasă”, a declarat acesta.

930×122 LA COCOS
Posada Curtea de Arges 555×222

Oficialul Ministerului Finanțelor a amintit și contextul economic dificil din ultimii ani.

„În 2022, investițiile străine directe depășeau 10,1 miliarde de euro. În 2024 acestea erau la jumătate. Aveam deficit bugetar. PNRR era blocat. Aveam o grămadă de angajamente și reforme neonorate. De aici am pornit”, a spus Florin Zaharia.

Argeș Invest

Acesta a subliniat însă că revenirea investițiilor străine arată că România începe să recapete credibilitate.

„Anul trecut, investițiile străine directe au crescut cu 45%, ca urmare a încrederii în România. Investițiile publice – și ele un motor – în 2021 erau de 60 de miliarde de lei. Astăzi, nivelul este de 165 de miliarde de lei”, a declarat secretarul de stat.

Poate cel mai important mesaj transmis de acesta către mediul economic a fost legat de predictibilitate.

„Mediul de afaceri nu se teme de taxe mai mari. El se teme de lipsa de predictibilitate și de lipsa încrederii în România”, a afirmat Florin Zaharia.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

La rândul său, Mihnea Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru, a vorbit despre rolul pe care ARGEȘ INVEST îl poate avea în consolidarea dialogului economic.

Argeș Invest

„Piteștiul a fost transformat într-un punct important al dialogului economic. Acest eveniment generează o platformă unde discutăm liber, avem un dialog pragmatic axat pe rezultate și pe parteneriate strategice”, a declarat acesta.

Oficialul a subliniat că România trebuie să transmită în exterior imaginea unui partener serios și stabil.

„România nu este deschisă doar pentru afaceri, ci își dorește să fie văzută ca un partener predictibil și de încredere”, a spus Mihnea Claudiu Drumea.

„E un moment de cotitură, pentru că industria auto are probleme”

Un discurs concentrat pe viitorul economic al Argeșului și pe provocările industriei auto a avut și Daniel Constantin, președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior. Acesta a avertizat că județul nu mai poate miza doar pe reputația sa industrială și că trebuie să vină în fața investitorilor cu proiecte concrete.

Argeș Invest

930×122 LA COCOS
555×222 grota rece

„Dincolo de strategie, Argeșul trebuie să genereze proiecte. Ele sunt cele care pot fi vândute mult mai ușor, fie de ARICE, fie de Guvern, fie de atașații economici. Fără proiecte, degeaba vorbim despre potențial, la modul general”, a declarat Daniel Constantin.

Președintele ARICE a atras atenția și asupra dificultăților prin care trece industria auto europeană.

„E un moment de cotitură, pentru că industria auto are probleme. Din 96 de miliarde, cât reprezintă valoarea exporturilor românești la nivel de 2025, 16 miliarde sunt generate de industria auto. Orice fel de probleme în această zonă generează probleme în economia în ansamblu”, a afirmat acesta.

Argeș Invest

Daniel Constantin a vorbit și despre direcțiile în care Argeșul trebuie să investească pentru a rămâne competitiv.

„Ce trebuie să facă Argeșul? Consolidarea bazei comerciale, adică investiții în cercetare și inovare. Oricâte ajutoare de stat am acorda, nu va fi suficient să fim competitivi dacă nu investim în inovare”, a spus acesta.

Lista priorităților include și infrastructura, educația și implicarea administrației locale.

Eurial 930 x 122 eurial
555*222 supernova

„Dezvoltarea infrastructurii și conectivității. Abia atunci poate fi un hub industrial redutabil. Al treilea lucru – consolidarea capitalului uman. Apreciem parteneriatele dintre uzină și Universitatea Pitești și trebuie consolidate mai ales la nivel practic”, a declarat Daniel Constantin.

Mihai Coteț: ,,Antreprenorii și administrația trebuie să înceteze să se privească cu suspiciune și să înceapă să lucreze ca parteneri reali”

Vicepreședintele Senatului și organizatorul ARGEȘ INVEST, senatorul Mihai Coteț, a declarat că mesajele transmise la Pitești arată clar că dezvoltarea economică nu mai poate fi construită fără colaborare reală între administrație, mediul privat și instituțiile statului.

Argeș Invest

„În economie, infrastructura, fondurile sau facilitățile fiscale contează.

Dar înainte de toate contează încrederea. Iar încrederea se construiește din seriozitate, consecvență și respect reciproc între mediul economic și cel politico-administrativ. Cred că antreprenorii și administrația trebuie să înceteze să se privească cu suspiciune și să înceapă să lucreze ca parteneri reali.

Un investitor are nevoie să știe că cineva îi răspunde la telefon, că instituțiile nu îl încurcă inutil și că există oameni care înțeleg ce înseamnă ritmul economiei reale. ARGEȘ INVEST exact asta și-a propus: să aducă la aceeași masă oameni care construiesc, oameni care decid și oameni care pot deschide oportunități.

Pentru că dezvoltarea nu se face unii împotriva altora, ci împreună”, a declarat vicepreședintele Senatului, Mihai Coteț.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
New Profesional Consult-555×222

ARGEȘ INVEST a pus Piteștiul pe harta marilor discuții economice din România. Mesajul-cheie transmis de oficiali

570×90 MAIA
263×587 MAIA