Amendă colosală pentru restaurantul unde se adună toți puștanii din Pitești
Polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate Private din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat verificările privind activitatea unui local public de pe raza de competență, în urma unor controale desfășurate recent.
Oamenii legii au stabilit că, în noaptea de 15 mai, aproape de miezul nopții, în barul amenajat în incinta societății au fost servite băuturi alcoolice către două minore în vârstă de 16 ani.
Luna Events nu este la primul episod care atrage atenția, locația fiind asociată și în trecut cu situații care au generat reacții sau verificări.
Detalii AICI.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Argeș, situația a fost constatată în urma activităților de verificare desfășurate de polițiști, fiind întocmite măsurile legale prevăzute pentru astfel de abateri.
Amendă de 10.000 de lei
Ca urmare a celor constatate, societatea comercială care administrează localul a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform prevederilor Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială.
Legea sancționează servirea de băuturi alcoolice către minori în localurile publice, această faptă fiind considerată contravenție.
Suspendarea activității localului
Pe lângă sancțiunea financiară, polițiștii au aplicat și o măsură complementară.
Astfel, activitatea localului public a fost suspendată pentru o perioadă de 10 zile, conform prevederilor legale în vigoare.
Autoritățile reamintesc operatorilor economici obligația de a respecta legislația privind comercializarea băuturilor alcoolice și protecția minorilor.
Amendă colosală pentru restaurantul unde se adună toți puștanii din Pitești
Foto: descriptiv/ Sursă: romanulfinaciar.ro

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)




