Direcția de Sănătate Publică Argeș a transmis rezultatele ultimelor analize efectuate asupra apei potabile din municipiul Curtea de Argeș, după luni întregi în care locuitorii s-au confruntat cu probleme privind calitatea apei de la robinet.
Potrivit informării oficiale, probele de apă prelevate pe 15 iunie 2026 din trei puncte de control – la ieșirea din stația de tratare Cerbureni, de la o locuință particulară și din Piața Centrală – sunt corespunzătoare din punct de vedere microbiologic.
Au existat neconformități, dar apa este considerată potabilă
DSP Argeș precizează că au fost identificate două neconformități la parametrii fizico-chimici monitorizați.
Astfel, la ieșirea din stația de tratare Cerbureni a fost înregistrată o depășire a nivelului de turbiditate, valoarea măsurată fiind de 1,40 FNU.
De asemenea, în proba recoltată din Piața Centrală a municipiului Curtea de Argeș, concentrația de clor rezidual liber a fost sub limita minimă admisă, fiind măsurată la 0,07 mg/l.
Cu toate acestea, reprezentanții DSP Argeș concluzionează că, din punct de vedere fizico-chimic și microbiologic, apa îndeplinește condițiile de potabilitate la consumatori.

O criză care durează de peste șapte luni
Vă reamintim că problemele legate de apa potabilă din Curtea de Argeș persistă încă din noiembrie 2025 și a afectat 50.000 de locuitori.
Situația a apărut în urma operațiunilor de golire controlată a barajului Vidraru, parte a amplului proiect de retehnologizare derulat de Hidroelectrica. În urma acestor lucrări, locuitorii au reclamat în repetate rânduri modificări ale aspectului și calității apei furnizate în rețea.
Detalii AICI.
Clostridium perfringens, confirmată oficial în ianuarie
Criza apei a atins un nou punct sensibil la începutul acestui an.
În luna ianuarie 2026, conducerea Aquaterm AG’98 a confirmat oficial prezența bacteriei Clostridium perfringens în apa de la robinet, în baza rezultatelor analizelor de laborator.
Amănunte AICI.
Autoritățile continuă monitorizarea parametrilor de calitate ai apei, în timp ce locuitorii din Curtea de Argeș așteaptă rezolvarea definitivă a unei probleme care durează de mai bine de șapte luni.
Foto: Descriptiv












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)


