O fraudă de proporții ar fi fost descoperită la Primăria Budeasa, unde casierița instituției este suspectată că și-ar fi însușit fraudulos aproximativ 1,7 milioane de lei, pe parcursul mai multor ani.
Neregulile ar fi fost descoperite în urma unui control efectuat recent de Curtea de Conturi, iar administrația locală a sesizat organele de anchetă, conform financiarpress.ro.
Primarul comunei Budeasa, Mihai Rachieru, ar fi confirmat pentru sursa citată existența cazului și a precizat că a fost depusă o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
„La primul calcul, prejudiciul se ridică la suma de aproximativ 1,7 milioane lei. Organele de anchetă vor stabili exact suma. Delapidarea a fost făcută pe parcursul mai multor ani. Am făcut plângere acum două săptămâni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. Am constatat că foile de vărsământ nu băteau cu borderourile”, a declarat edilul, conform financiarress.ro.
Întrebat cum a fost posibil ca presupusa delapidare să rămână nedescoperită timp de mai mulți ani, primarul a precizat că nu poate oferi detalii suplimentare, întrucât dosarul se află în anchetă.
Știrea, pe larg, AICI.









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)


