Lucrările la primul tronson din sectorul montan al Autostrăzii Unirii A8 intră oficial în faza de execuție, după emiterea autorizației de construire pentru lotul Joseni – Ditrău, cu o lungime de 14,4 kilometri.
Anunțul a fost făcut astăzi, de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, care a descris momentul drept unul istoric pentru infrastructura rutieră din România.
Autorizația de construire a fost semnată pe amplasamentul viitorului șantier, în prezența directorului general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) și a reprezentanților constructorului.
Documentul vine la doar câteva zile după aprobarea Proiectului pentru Autorizația de Construire de către CNIR.
„Este un moment cu adevărat istoric: începe primul șantier de pe sectorul montan al Autostrăzii Unirii A8, cea mai lungă traversare montană de autostradă din România. Totodată, este și primul lot de autostradă construit vreodată în județul Harghita”, a transmis Horațiu Cosma într-o postare publicată pe Facebook.
Potrivit oficialului, constructorul a finalizat organizarea de șantier, iar infrastructura necesară demarării lucrărilor este deja pregătită.
Cele două stații de betoane și stația de asfalt sunt operaționale, peste 140 de utilaje sunt mobilizate pe șantier, iar fabrica de grinzi produce elementele necesare viitoarelor structuri.
În etapa inițială, pe șantier vor lucra peste 150 de muncitori, urmând ca numărul acestora să crească pe măsură ce lucrările avansează.
Tronsonul Joseni – Ditrău are un termen de execuție de doi ani și include realizarea a 18 poduri și pasaje, trei ecoducte destinate traversării în siguranță a faunei, un nod rutier la Joseni și o descărcare provizorie la Ditrău. Aceasta din urmă va permite deschiderea circulației pe acest lot înainte de finalizarea sectorului următor.
Sectorul montan al Autostrăzii Unirii A8, cu o lungime de peste 110 kilometri între Sovata și Pipirig, reprezintă una dintre cele mai complexe investiții de infrastructură din România. Proiectul, estimat la aproximativ 4 miliarde de euro, presupune construirea unor viaducte, tuneluri și lucrări de consolidare de mare amploare, menite să îmbunătățească legătura rutieră dintre Moldova și Transilvania.
„Autostrada Unirii pe sectorul montan nu mai este doar un proiect pe hârtie. Astăzi începe construcția primei bucăți din cea mai spectaculoasă traversare montană de autostradă din România”, a concluzionat Horațiu Cosma.
E oficial! Încep lucrările la una dintre cele mai așteptate autostrăzi din România!
Sursa: observatornews.ro












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)


