Donaris 930 x 122

dacia

dacia_uzina

NOI LINII DE FABRICAȚIE LA AUTOMOBILE DACIA

O nouă investiție va fi făcută la uzina „Automobile Dacia” din Mioveni ca urmare a semnării ieri a unui număr de 6 contracte de finanțare propuse de organizaţia de cercetare Polul Auto Muntenia.

Citiți și: Manevră neașteptată: Primarul suspendat din Mioveni își joacă ultima carte

Valoarea totală a proiectelor cu bani europeni este de 40.000.000 de euro, din care valoarea nerambursabilă depășește 15.000.000 de euro. Dintre cele 6 proiecte, unul vizează direct „Automobile Dacia”. Este vorba de realizarea elementelor de infrastructură necesare instalării unor noi linii de fabricație punte spate 4×4 și matrițe pentru cadre laterale.

Polul Auto Muntenia, din care face parte și „Automobile Dacia”, reunește 30 de membri: companii active, ONG-uri, consilii judeţene, Agenţia pentru Dezvoltare Sud Muntenia, precum şi institutele de cercetare din industria auto. Amintim că semnarea contractelor a avut loc la sediul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice”, în prezența primului-ministru Victor Ponta. (Foto: uzina „Automobile Dacia”)

Citiți și: S-a întâmplat astăzi la Mioveni! Se schimbă totul!

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90