- Publicat de: admin
- 8-04-2015, ora 13:01
- Știri
„PORȚI DESCHISE” CU TEATRU ȘI PICTURĂ LA CENTRUL CULTURAL MIOVENI
Cea de-a treia zi a săptămânii „Școala altfel” a adus astăzi la Centrul Cultural Educativ din Mioveni peste 200 de elevi și preșcolari de la Grădinița cu Program Normal „Campionii”, Grădinița cu Program Prelungit „Tic-Pitic”, Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” și Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”.
Citiți și: Lista de alimente interzise în școli actualizată!Programul de azi al „Porților Deschise” la Centrul Cultural Mioveni a cuprins un atelier de teatru, momente interactive și un atelier de creație și pictură.
Încă de dimineață elevii și profesorii prezenți la eveniment au vizitat sălile, pentru a vedea cum se desfășoară cursurile gratuite din cadrul instituției.
Citiți și: Elevii vor studia o nouă materie obligatorie: Se întâmplă din 2025 în toate școlileMembrii trupei de teatru „Clubul Veseliei”, sub coordonarea instructorului Ionuț Vlad, au purtat discuții cu elevii despre arta teatrului, le-au împărtășit secrete ale meseriei și i-au invitat să vină la spectacolele organizate la Centrul Cultural Mioveni și chiar să se înscrie la cursul de teatru.
De asemenea, în holul instituției a fost organizată o expoziție de costume populare, care îi aparțin meșterului Mariea Plopeanu, copiii putând vedea diferite modele de costume și cămăși populare, precum și felul în care sunt ele executate. Tot în holul Centrului Cultural Mioveni a fost organizat și un atelier de pictură, acolo unde instructorul Carmina Iordachi a oferit sfaturi despre arta plastică.
Mâine, 9 aprilie, de la ora 10, tot cu ocazia săptămânii „Școala altfel”, la Centrul Cultural Mioveni va avea loc un workshop al tinerilor de la TEAM Mioveni.