Kaia 930 x 120

coral impex

CORAL IMPEX, FIRMA CARE DERATIZEAZĂ PITEȘTIUL, ÎN VIZORUL DNA

SC Coral Impex SRL Ploieşti, firma care are contract și cu Primăria Pitești pentru deratizare, dezinsecție și dezinfecție, a intrat în vizorul Direcției Naționale Anticorupție.

Citiți și: Pitești. Tragedie la Spitalul de Pediatrie: A murit Maria Mocanu

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Cluj efectuează acte de urmărire penală într-o cauză complexă, din care a rezultat că în perioada 2013-2015 persoane reprezentând SC Coral Impex SRL Ploieşti ar fi oferit diferite sume de bani şi bunuri cu titlu de mită unor funcţionari din cadrul instituţiilor publice situate pe raza mai multor judeţe, cu care societatea respectivă derula relaţii contractuale de prestări de servicii (dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare).”, precizează DNA într-un comunicat de presă publicat în urmă cu puțin timp.

„Analiza coroborată a informaţiilor disponibile în anchetă a evidenţiat faptul că în mod curent sumele de bani şi foloasele necuvenite erau remise pentru a-i determina pe funcţionarii cu atribuţii de control şi decizie să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu sau să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în sfera atribuţiilor acestora, cum ar fi:

Citiți și: Pitești. Se pregătesc evenimente inedite în Centru 

-aprobarea creşterii tarifelor pentru serviciile prestate de către societatea comercială menţionată

-includerea de noi suprafeţe pentru realizarea deratizării şi dezinsecţiilor prin încheierea de acte adiţionale la contractele deja existente

-prelungirea contractelor anterior încheiate fără verificarea legalităţii

-avizarea nejustificată a statelor de plăţi (chiar şi în cazul în care serviciile atribuite în acte nu au fost prestate deloc ori au fost prestate parţial ori în condiţii de calitate inferioară)

-aprobarea preferenţială a decontării facturilor emise de societatea menţionată.

În desfăşurarea tuturor acestor activităţi s-a urmărit satisfacerea propriilor interese ale persoanelor implicate, în dauna interesului public, şi anume încasarea sumelor de bani de la instituţiile publice prin maximizarea profitului, respectiv obţinerea de foloase materiale necuvenite.”, afirmă DNA.

Până acum acțiunea penală a fost pusă în mișcare în cazul din municipiul Cluj-Napoca:

„Până în acest moment s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii MĂGUREAN ADRIANA-LUCIA şi CAPOTA MARIANA, şef, respectiv consilier la Serviciul Tehnic Reparații Imobile, Monitorizare Servicii Comunitare de Utilități Publice din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată. De asemenea, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul PRUNOIU CONSTANTIN DORIN, angajat al SC Coral Impex SRL Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de dare de mită în formă continuată.”, informează Direcția Națională Anticorupție.

„Pe 8 octombrie 2014, cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun ale aceluiași an, precum şi pe 11 martie 2015 inculpata Măgurean Adriana-Lucia, în calitate de şef Serviciu Tehnic Reparații Imobile, Monitorizare, Servicii Comunitare de Utilități Publice în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, a primit cu titlu de mită de la un reprezentant al SC Coral Impex SRL Ploieşti, atât pentru ea, cât și pentru o rudă a acesteia, diverse produse în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, și anume certificarea pentru conformitate a documentației depusă de firma respectivă în vederea aprobării plăților pentru serviciile prestate.

În perioada 2012-2015 inculpata Capota Mariana, în calitate de consilier la Serviciul Tehnic Reparații Imobile, Monitorizare Servicii Comunitare de Utilități Publice-Primăria Cluj-Napoca, a primit în mod repetat de la reprezentanţi ai SC Coral Impex SRL Ploieşti mai multe sume de bani, în cuantum de 8.600 de lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv verificarea și întocmirea documentației pentru plată referitoare la serviciile DDD (dezinfecție, dezinsecție, deratizare) prestate de firma respectivă.

În perioada 2012-2015 suspectul Prunoiu Constantin Dorin, în calitate de angajat al SC Coral Impex SRL Ploieşti, a remis lunar, cu titlu de mită, unor funcţionari cu atribuții de control din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca suma de câte 500 de lei şi produse alimentare pentru ca aceştia să nu îşi îndeplinească obligațiile de serviciu, și anume să nu inspecteze activitățile de deratizare, dezinsecție, dezinfecție realizate de către angajații firmei respective pe raza municipiului Cluj-Napoca.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.”, anunță procurorii anticorupție.

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3