pizzeria sapori  930 122

info

CUM SE CIRCULĂ PE DRUMURILE DIN ȚARĂ

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza vremii sau a vreunui eveniment rutier.

Citiți și: Șoferii scapă temporar de scumpiri masive!

În ceea ce privește fluența traficului, se circulă îngreunat pe DN1 Ploiești – Brașov, între localitățile prahovene Nistorești și Comarnic, din pricina unui accident rutier la km 89+800 de metri, în zona municipiului Câmpina.

De asemenea, din cauza producerii unei fisuri în carosabil circulația rutieră pe DN7 Pitești-Râmnicu Vâlcea se desfășoară îngreunat, pe un fir alternativ, la km 177+200 de metri, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea (în zona unui podeț).

Citiți și: Codul Rutier e clar: Ai fost prins, te-ai ,,ars”: Amenzi de până la 2.000 de lei pentru șoferi!

Având în vedere mesajul de atenţionare meteorologică cu cod galben emis de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabil de astăzi, de la ora 18, până mâine, la ora 12, conducătorilor auto li se recomandă să circule prudent, cu viteză adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa în mers, să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic, să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos. Pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei anvelopele de iarnă sunt obligatorii. (Foto: Arhivă)

Kaia 555×222
570 X 90 CAPRA 3