930X122 MAIA

Muntenia-300x225

Debutul orchestrei de cameră Muntenia la Filarmonica din Piteşti

Astă seară 24 februarie la Piteşti a avut loc debutul orchestrei de cameră Muntenia formată din tineri instrumentişti ai orchestrei simfonice din Piteşti. Domnul Jean Dumitraşcu, directorul Filarmonicii piteştene, mi-a mărturisit că era nevoie de această formulă suplă pentru a bucura şi pe concetăţenii noştri din judeţ cu muzica bună. Astfel cei din Câmpulung, Curtea de Argeş şi alte localităţi argeşene vor avea ocazia să asculte muzică simfonică precum concetăţenii piteşteni.

Am avut plăcerea să audiem prima piesă Aria pe coarda sol din Suita pentru orchestrănr.3 în Re major de J.S. Bach sub bagheta tânărului dirijor Constantin Grigore. Este una din cele mai cunoscute piese ale lui Bach plină de armonie şi echilibru.

A urmat debutul împreună cu orchestra a Ginei Tănase pe scena filarmonicii piteştene. Cântăreaţa la nai a transpus solistica flautului în piesa lui Bach Menuet şi badinerie din Suita pentru orchestră nr.2 în Si minor de J. S. Bach, marcată de uşoare imperfecţiuni provocate de trac.

Gina Tănase a interpretat apoi la nai partitura flautului în Ave Maria de Schubert.

În continuare au urmat piese cunoscute cu inspiraţie populară mult mai potrivite pentru interpretarea solistica la nai.

S-a interpretat Humoreska op 101, nr 7 de Dvorak. Apoi a urmat piesa Şase dansuri româneşti de Bartok, Dans ţărănesc de C. Dimitrescu şi Hora Stacatto de Grigoraş Dinicu. În final Gina Tănase ne-a oferit un bis cu Ciocârlia.

În partea a doua Orchestra Muntenia

A urmat în partea a doua ca primă piesă   o bucată din repertoriul barocului german Canonul în Re major de J. Pachelbel.

Orchestra Muntenia a interpretat sub bagheta lui Constantin Grigore Suita Holberg de Edward Grieg care este în cinci mişcări bazate pe dansuri populare din secolul XVIII-lea.

În final a fost interpretată bucata veselă şi alertă Oberek de Twardowski.

Să ne bucurăm că avem acum şi o orchestră de coarde care poate completa repertoriul interpretativ oferit melomanilor piteşteni.

PIZZERIA SAPORI 555 222
570×90 MAIA