930X122 MAIA

catalin radulescu

DEPUTATUL PSD DE ARGEȘ CĂTĂLIN RĂDULESCU A FOST CONDAMNAT

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) secția penală l-a condamnat astăzi pe deputatul PSD de Argeș Cătălin Rădulescu, totodată președinte al PSD Diaspora, în dosarul instrumentat de DNA și deschis în aprilie 2014 sub acuzațiile de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia și dare de mită: http://epitesti.ro/stiri/justitie/deputatul-catalin-radulescu-trimis-judecata-de-dna/. Deputatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare și la interzicerea pe durata executării pedepsei a dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice și a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Citiți și: Simona Bucura-Oprescu, la al patrulea mandat consecutiv de deputat

Hotărârea de astăzi a ÎCCJ nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

„În baza art.12 lit.a din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Rădulescu Cătălin Marian (cu date de stare civilă) la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Citiți și: Dan Stroe, mesaj către brădeni după victorie: „Suntem o comunitate unită!”

În baza art.255 Cod penal(1969) rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal(1969), contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Rădulescu Cătălin Marian, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art.71 alin.2 Cod penal (1969) interzice inculpatului Rădulescu Cătălin Marian exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal (1969) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.861 alin.1 şi 2 Cod penal(1969) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului Rădulescu Cătălin Marian pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art.862 Cod penal(1969).

În baza art.863 Cod penal(1969) dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul Rădulescu Cătălin Marian să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş conform programului stabilit de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal (1969) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.71 alin.5 Cod penal (1969) dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.900 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 de lei reprezentând onorariul parţial pentru avocatul din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 martie 2016.”, aceasta este hotărârea ÎCCJ.

HerasMed (555 x 222 px)
Pizza Sapori Italia 570 90