- Publicat de: ePitești
- 13-06-2016, ora 10:21
- Știri
COPACI CĂZUȚI, POMPIERI ÎN ALERTĂ
Pompierii argeșeni au acționat cu promptitudine în urma furtunii de ieri.
Citiți și: Locul unde visa să-și trăiască bătrânețea Mircea Diaconu ”Nu am plecat niciodată de aici!”La ora 11:20, un echipaj de urgenţă și un altul cu autoscară mecanică de la Detaşamentul de Pompieri Pitești au intervenit pe bulevardul Libertății pentru degajarea unui copac căzut peste firele de electricitate.
În cursul după-amiezii, la ora 16:36, un echipaj de urgenţă de la același Detașament a intervenit pe strada Grigorești pentru a asigura măsuri de prevenire și stingere a incendiilor deoarece o creangă a căzut peste firele de înaltă tensiune, generând aprinderea acestora.
Citiți și: ISU Argeș, dotat cu echipamente de ultimă generație!Nu mult timp după aceea, la ora 17:04, un echipaj de urgență de la Garda de Intervenție nr. 2 Topoloveni a acționat în comuna Leordeni pentru degajarea unui copac căzut peste firele de electricitate și telefonie.
În plus, la ora 12:06, un echipaj de urgență de la Garda de Intervenție nr. 2 Vedea a acționat în comuna Vedea pentru asanarea unei fântâni publice. Cu ajutorul ejectorului pentru ape mici, s-au evacuat aproximativ 17 mc de apă. De asemenea, la ora 13:10, un echipaj de urgență de la aceeași unitate a intervenit în aceeași localitate pentru asanarea unei alte fântâni publice. S-au evacuat în jur de 12 mc de apă. (Foto: Arhivă)