930 x122 grota rece

banat

REVOLTĂ ÎN CARTIERUL BANAT

Revoltă în cartierul Banat. În Pitești există o lipsă acută de educație din partea șoferilor. Parcările nesimțite sunt o realitate supărăroare, enervantă, căreia Primăria și Poliția Locală nu îi găsesc rezolvare de mult timp încoace. Publicația noastră a scris și va mai scrie pe acest subiect până când se va face ordine. Sperăm ca activitatea de ridicare a mașinilor parcate sau staționate alandala să fie reluată cât mai curând.

Citiți și: Vecinul își lasă mașina în fața curții tale? Ce poți face, legal

Pietonii sunt tratați ca cetățeni de mâna a doua în municipiul condus de administrația Ionică. Trotuarele (care oricum, nu puține, sunt înguste, făcute ca pentru pitici) au devenit parcări.

O altă situație este cea pe care ne-o semnalează, revoltat, un cititor. Fotografia, potrivit cititorului nostru, a fost făcută în cartierul Banat, în parcarea de la intrarea în fostul service Sebastian. „Este o firmă de construcții care, de mai bine de o lună de zile, își parchează utilajul în zonă, ocupând abuziv trotuarul și parcarea publică. Firma lucrează la o casă care are curte, deci ar putea foarte bine să își lase utilajul acolo. Cum ar trece, de exemplu, o mamă cu un cărucior?”, întreabă retoric și revoltat cititorul. Exact: cupa excavatorului ocupă trotuarul.

Citiți și: Codul Rutier 2024: Ce sancțiuni primești dacă faci acest lucru

Domnule director Valerică Nicolae, trimiteți un echipaj de Poliție Locală în zonă! Faceți ordine! Haosul în Pitești este generalizat din acest punct de vedere. Dacă situația vă depășește, dați-vă demisia, domnule!

555×222 grota rece
570×90-epitesti PNL