- Publicat de: ePitești
- 30-12-2022, ora 11:40
- Diverse, Știri
Mai mulţi bani pe card de la 1 ianuarie 2023!
Românii care primesc vouchere de vacanță pentru anul 2023 au un motiv să se bucure. Guvernul a decis majorarea acestora începând cu data de 1 ianuarie 2023.
Citiți și: Se schimbă plata cu cardul!În acest an, bugetarii au primit tichete de vacanță în valoare de 2.550 de lei, însă suma ar urma să crească începând cu data de 1 ianuarie 2023. De la 2.550 de lei, cât a fost valoarea unui voucher de vacanță în 2022, anul viitor se va ajunge la 3.000 de lei brut, în conformitate cu noul salariu minim pe economie.
În plus, la această sumă se va aplica un impozit de 10%.
Citiți și: Voucher de 1.500 de lei pentru familiile cu copii: Cum intrați în posesia banilorDin acest an, vouchere de vacanță vor fi disponibile doar în format electronic, pe suport magnetic.
În ceea ce privește perioada lor de valabilitate, în cazul tichetelor emise în anul 2022, acestea vor fi valabile pentru o perioadă de un an. De asemenea, statul va oferi în mod recurent aceste vouchere până în anul 2026.
Un lucru important de reținut pentru cei care primesc astfel de tichete este faptul că ele nu sunt transmisibile, astfel că nu pot fi folosite de către o altă persoană, dar și faptul că acestea nu sunt rambursabile.
Vânzarea voucherelor este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei. Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.
Foto: Arhivă ePitești.ro/Descriptiv