Mesajul șocant al unui medic către pacienți: „Țărani, cocliți și analfabeți”
Un medic de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Râmnicu Vâlcea a declanșat o controversă după ce a publicat un mesaj pe Facebook, în care îi critică aspru pe unii pacienți.
În postare, medicul, Sorin Alexandru, îi numește „țărani cocliți și analfabeți” și se plânge de abuzul față de sistemul medical.
El afirmă că mulți pacienți vin în UPU cu probleme care nu țin de urgențe medicale, iar unii îi denigrează pe medici pe rețelele sociale, acuzându-i de corupție și neglijență.
Medicul a explicat că mesajul nu este adresat tuturor pacienților, ci unui grup de persoane care, după părerea sa, au o atitudine negativă și lipsă de respect față de personalul medical.
El a subliniat că medicii lucrează în condiții dificile și sunt supuși unor presiuni constante, iar criticile nefondate și limbajul agresiv pe rețelele sociale nu fac decât să agraveze situația.
Postarea a stârnit reacții mixte, unii susținând că medicii merită respect, în timp ce alții consideră că abordarea sa este nepotrivită și lipsită de profesionalism.
Medicul a menționat că mesajul său reflectă frustrarea acumulată în fața atitudinii unor pacienți care abuzează de sistem și denigrează munca medicilor.
Vâlcea – un oraș și un județ cu o grămadă de țărani cocliți și analfabeți, la care se umflă placajul pe ei cum că au drepturi, că nu sunt tratați corect în spitale, dar majoritatea din cei care fac scandal pe facebook (că de-aia s-a dat bâta-n mână la maimuțe) nu sunt în stare să țină un stilou în mână, dar să mai și scrie corect gramatical.
Și nu doar corect gramatical, dar nu înțelegi o frază scrisă de ei, nici măcar nu sunt în stare să o ducă până la capăt.
Ei plătesc medicii… Plătiți pe p***a mă-tii, bă!!! Toți neterminații… La câtă cerneală ați băut și cât câștigați voi, ar muri dreaq medicii de foame, idioților!!!
Niște neica nimeni care nu știu decât să invoce «pe Rădulescu».
Băi, dobitocilor, are și omul ăla probleme importante de rezolvat, nu să stea la cheremul tuturor idioților ca voi, analfabeți și nesimțiți, să va oblojească vouă frustrările neputinței și a ratării vieții personale!!!
Că veniți în UPU toată ziua ca niște milogi ordinari pentru probleme care nu au nicio legătură cu urgență medicală. Sictir!
O să primiți de acum încolo când veniți în UPU strict ce meritați!!!”, a scris, pe Facebook, medicul Sorin Alexandru, de la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.
Mesajul șocant al unui medic către pacienți: „Țărani, cocliți și analfabeți”
Sursa: G4media.ro