Piedone a pus lacătul pe un restaurant celebru!
Unul dintre cele mai populare localuri din București, Berăria H, a fost temporar închis și amendat cu 30.000 de lei după ce inspectorii ANPC au descoperit încălcări grave ale normelor de igienă.
În urma unui pont anonim, inspectorii au găsit gândaci în recipientele cu lapte și în aparatele de cafea, precum și mâncare expirată și condiții sanitare deplorabile în bucătărie.
Au fost confiscate 160 de kilograme de produse alimentare.
Localul va fi închis de la miezul nopții, după un concert programat pentru această seară.
Neregulile constatate
1. În zona barului a fost constatată prezența insectelor vii, precum gândaci atât pe paviment, pe bar cât și pe ustensile folosite și în recipientele alimentare.
2. Diverse sortimente de siropuri, utilizate în prepararea băuturilor, prezentau modificări organoleptice.
3. Pavimentul din zona barului prezenta acumulări cantitative de lichide în anumite zone, depuneri de resturi alimentare, grăsime și praf.
4. Au fost identificate produse finite fără elemente de identificare, care ar fi permis stabilirea încadrarea în data limită de consum (ex: creveți Panko, șnițel vită, zacuscă, dulceață de ceapă).
5. Dulceața de ceapă, depozitată în recipiente de sticlă cu capac filetant, etichetată “preparată în unitate”, avea informațiile “lot produs 15012025” și data de expirare 14.02.2025, depășind data limită de consum.
6. În congelator au fost identificate produse alimentare la temperatura de refrigerare (decongelate).
7. În zona de depozitare au fost identificate produse alimentare fără elemente de identificare (dulceață de ceapă, șnițel de vită, ciolan de porc, creveți Panko, carne de curcan, cârnați românești, stock de pui, chiftele pentru burgeri).
8. Zona de scurgere din spațiul de depozitare prezenta depuneri masive de grăsime și resturi alimentare.
9. Colectarea reziduurilor se realiza în recipiente fără protecție sanitară.
10. Produse finite erau depozitate necorespunzător, în imediata vecinătate a materiei prime.
11. În spațiul de depozitare igienizarea nu era corespunzătoare, fiind identificate pânze de păianjen și un strat consistent de praf în zonele mai puțin accesibile.
12. Au fost oprite definitiv de la comercializare 158 kg de produse alimentare, în valoare totală de 3.459 lei.
13. Agregatele frigorifice prezentau depuneri masive de gheață.
14. În zona de bucătărie se utilizau ustensile neprofesionale, cu mâner aplicat.
15. Paharele (igienizate) puse la dispoziția consumatorilor erau păstrate în imediata vecinătate a recipientelor de colectare reziduală.
După remedierea completă a problemelor găsite la Berăria H, președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, va merge personal să verifice dacă cerințele au fost respectate.
Piedone a pus lacătul pe un restaurant celebru!
Sursa: Profit.ro