Metodologia pentru admiterea la liceu din 2027, în dezbatere. Regulile pentru concurs separat de admitere
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică metodologia pentru admiterea la liceu din 2027, care introduce regulile pentru concursul separat de admitere organizat de unele licee.
Elevii care intră în clasa a VIII-a în toamna acestui an vor fi prima generație care va putea susține, în vara lui 2027, un astfel de examen suplimentar, după Evaluarea Națională, anunță edupedu.ro.
Potrivit Legii învățământului preuniversitar, liceele vor putea organiza concurs de admitere pentru maximum 50% dintre locurile disponibile. Examenul nu este obligatoriu nici pentru licee, nici pentru elevi.
Metodologia pentru admiterea la liceu din 2027, în dezbatere. Regulile pentru concurs separat de admitere
La concursul de admitere se pot înscrie elevii care au obținut cel puțin nota 5 la fiecare probă a Evaluării Naționale, după soluționarea contestațiilor.
Concursul va consta în două probe, stabilite de fiecare liceu în funcție de profilul și specializarea pentru care organizează admiterea.
Subiectele vor fi însă unice la nivel național și vor fi elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.
Pentru profilul real – Matematică-Informatică, disciplinele de concurs pot fi:
Matematică, clasele V-VIII;
Informatică și TIC, clasele V-VIII;
Fizică, clasele VI-VIII.
Pentru profilul real – Științe ale Naturii, elevii pot fi testați la:
Biologie, clasele V-VIII;
Chimie, clasele VII-VIII;
Fizică, clasele VI-VIII.
Metodologia pentru admiterea la liceu din 2027, în dezbatere. Regulile pentru concurs separat de admitere
Pentru profilul umanist – Filologie, disciplinele prevăzute sunt:
Limba și literatura română, clasele V-VIII;
o limbă modernă de circulație internațională, la nivel A2;
elemente de limbă latină și cultură romanică, clasa a VII-a.
La Științe Sociale, disciplinele de concurs sunt:
Geografie, clasele V-VIII;
Educație socială, clasele V-VIII;
Istorie, clasele V-VIII.
Fiecare liceu își stabilește probele și criteriile
Liceele care aleg să organizeze concursul vor trebui să anunțe public disciplinele, procedura de desfășurare și criteriile de admitere.
Potrivit proiectului de calendar pus în consultare, aceste informații ar urma să fie publicate până la 1 octombrie 2026 pe site-urile unităților de învățământ.
Un element important este că rezultatele probelor de admitere vor intra în calculul mediei de admitere, într-o pondere stabilită de fiecare liceu.
În cazul mediilor egale, liceele pot stabili criterii de departajare care să țină cont atât de rezultatele obținute la examenul propriu, cât și de rezultatele de la Evaluarea Națională și/sau de rezultatele școlare din clasele V-VIII.
Metodologia pentru admiterea la liceu din 2027, în dezbatere. Regulile pentru concurs separat de admitere
Conform proiectului de calendar aflat în consultare publică, elevii interesați de locurile scoase la concurs de licee ar urma să se înscrie la probe pe 8 iulie 2027, după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională.
Probele sunt programate pentru 9 și 12 iulie 2027, iar rezultatele finale ar urma să fie comunicate pe 15 iulie.
Elevii vor susține în continuare Evaluarea Națională. Concursul organizat de liceu reprezintă o etapă suplimentară, pentru locurile scoase la concurs de unitatea de învățământ.
Măsura a generat deja controverse, fiind criticată de reprezentanți ai părinților și elevilor, care au atras atenția asupra presiunii suplimentare puse asupra copiilor și asupra riscului de creștere a dependenței de meditații.
Ministerul susține însă că noul sistem le oferă liceelor posibilitatea de a organiza o selecție suplimentară, adaptată profilului și specializării, iar elevilor le oferă o șansă în plus de a ajunge la un liceu unde își doresc să studieze.
Regulile pentru admiterea la liceu 2027 sunt, în acest moment, în consultare publică, astfel că forma finală a metodologiei poate suferi modificări înainte de aprobare.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)










