263×587 MAIA

Sute de profesori din Argeș, față în față cu examenul care le decide cariera!

Anunțul zilei de la IȘJ Argeș! Șeful învățământului județean, mesajul momentului după a doua probă la BAC 2026

Sute de profesori din Argeș, față în față cu examenul care le decide cariera!

Proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământul preuniversitar s-a desfășurat marți, 8 iulie 2025, în toate județele țării.

Eurial 930 x 122 eurial
Eurial 555 x222

În județul Argeș, centrul de examen a fost organizat la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu” din Pitești, iar participarea a fost una ridicată.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Argeș, din cei 253 de candidați înscriși, 246 au fost admiși pentru susținerea probei scrise, după retragerea a 7 dosare înainte de examen.

Dintre candidații admiși, 237 s-au prezentat în sălile de examen, în timp ce 9 au absentat.

În timpul desfășurării probei nu au fost înregistrate retrageri din motive medicale și niciun candidat nu a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

Totuși, 7 candidați au decis să se retragă din motive personale.

În total, 230 de lucrări au fost scanate și încărcate pe platforma națională, urmând să intre în procesul de evaluare.

Calendarul următorilor pași

– 15 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale

New Profesional Consult 930 x 122
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

– 15–16 iulie 2025: Depunerea contestațiilor

– 21 iulie 2025: Comunicarea rezultatelor finale

Examenul de definitivare este un moment esențial în cariera cadrelor didactice debutante, certificând dobândirea competențelor profesionale necesare unei activități didactice de calitate.

Sute de profesori din Argeș, față în față cu examenul care le decide cariera!

570×90 LA COCOS
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti