Angajatorii au obligația legală de a asigura supravegherea medicală a salariaților, de la examenul medical efectuat la angajare și până la controalele periodice, însă și angajații trebuie să respecte programările stabilite. Refuzul nejustificat de a participa la examinările medicale poate atrage sancțiuni disciplinare, potrivit legislației muncii.
Conform Codului muncii, orice contract individual de muncă trebuie încheiat numai după prezentarea certificatului medical care atestă că persoana este aptă pentru postul ocupat.
În lipsa acestuia, contractul poate fi declarat nul, iar angajatorul riscă amenzi.
Pe lângă angajare, controlul medical este obligatoriu și periodic, în special pentru:
– salariații expuși la factori nocivi profesionali;
– angajații din industria alimentară, sănătate, colectivități de copii sau alimentare cu apă;
– personalul din unități fără factori de risc, în funcție de vârstă, sex și starea de sănătate;
– reluarea activității după perioade lungi de întrerupere;
– schimbarea locului de muncă sau a condițiilor de muncă.
Obligație pentru toți angajații! Se dau sancțiuni!
Firma sau instituția trebuie să suporte integral costurile examinărilor medicale și să asigure condițiile necesare desfășurării acestora. Controalele pot fi efectuate inclusiv în timpul programului de lucru, fără afectarea salariului sau a timpului de odihnă al angajaților.
În plus, pentru salariații care lucrează frecvent la calculator, angajatorul trebuie să asigure și examene oftalmologice periodice.
Specialiștii în dreptul muncii atrag atenția că participarea la examenele medicale nu este opțională.
Dacă un salariat refuză nejustificat să se prezinte la controlul medical programat, angajatorul poate considera situația abatere disciplinară și poate aplica sancțiuni, conform regulamentului intern și Codului muncii.
Dacă nu asigură controalele medicale obligatorii sau permit desfășurarea activității fără fișe medicale valabile, angajatorii pot fi sancționați de Inspecția Muncii cu amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 de lei, iar în cazul accidentelor de muncă consecințele pot fi mult mai grave.
Respectarea acestor obligații este valabilă atât pentru firmele private, cât și pentru instituțiile publice, conform avocatnet.ro.















