[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Veste mare pentru elevi din Argeș! Lista a fost publicată

Veste mare pentru elevi din Argeș! Lista a fost publicată

Vești bune pentru zeci de familii din județul Argeș. Lista beneficiarilor programului guvernamental „Euro 200”, prin care elevii și studenții proveniți din familii cu venituri reduse primesc un ajutor financiar de 200 de euro pentru achiziționarea unui calculator, a fost publicată în Monitorul Oficial, conform edupedu.ro.

La nivel național, 2.289 de elevi și studenți cu vârsta de până la 26 de ani au fost declarați eligibili pentru acordarea sprijinului financiar. Bonurile valorice vor fi distribuite în perioada 31 august – 12 septembrie 2026, iar acestea vor putea fi utilizate pentru cumpărarea unui calculator între 7 septembrie și 16 octombrie. Beneficiarii vor trebui să depună dovada achiziției până la sfârșitul lunii octombrie.

New Profesional Consult 930 x 122
Eurial 555 x222

În județul Argeș, pe lista publicată în Monitorul Oficial figurează 52 de elevi, proveniți din mai multe unități de învățământ din mediul rural.

Veste mare pentru elevi din Argeș! Lista beneficiarilor a fost publicată

Potrivit listei oficiale, numărul beneficiarilor este următorul:

Valea Mare-Pravăț – 30 elevi

Bughea de Sus – 7 elevi

Sălătrucu – 3 elevi

Aninoasa – 1 elev

Cocu – 1 elev

930×122 https://hevy.ro/
New Profesional Consult-555×222

Hârsești – 1 elev

Hârtiești – 1 elev

Rucăr – 1 elev

Schitu Golești – 1 elev

Stoenești – 1 elev

Văleni – 2 elevi

Valea Mare-Pravăț – sat Gura Pravăț – beneficiarii sunt incluși în totalul aferent unității de învățământ din comună.

930 x122 grota rece
555×222 grota rece

Veste mare pentru elevi din Argeș! Lista beneficiarilor a fost publicată

Programul se adresează elevilor și studenților proveniți din familii cu venituri reduse, condiția principală fiind ca venitul brut lunar pe membru de familie să nu depășească 500 de lei.

Comparativ cu anii anteriori, numărul beneficiarilor la nivel național a crescut față de 2025, când au fost selectați 1.805 elevi și studenți, însă rămâne peste nivelul din 2024 (1.912 beneficiari) și apropiat de cel din 2023, când au fost acordate 2.170 de ajutoare.

Programul „Euro 200” are ca obiectiv facilitarea accesului elevilor și studenților la tehnologie și sprijinirea procesului educațional prin achiziționarea de calculatoare necesare studiului.

570×90 MAIA
hevy 263x587px