Argeș. Accident grav! O mașină s-a izbit violent de un tractor!
Un accident rutier s-a produs astăzi, în comuna Uda, satul Cotu, în care au fost implicate două vehicule: un autoturism și un atelaj agricol (tractor).
La fața locului au intervenit prompt pompierii de la Pichetul Vedea, care au acționat cu o autospecială de stingere, asigurând totodată măsurile specifice de prevenire a incendiilor.
De asemenea, două echipaje medicale – unul SMURD și unul de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) – au fost mobilizate pentru acordarea primului ajutor victimelor.

În urma coliziunii, două persoane au fost rănite, ambele fiind conștiente în momentul intervenției echipajelor de salvare.
Potrivit informațiilor preliminare, una dintre persoanele rănite prezintă o fractură deschisă la membrul inferior stâng, iar cealaltă acuză dureri toracice și lombare.
Ambele persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale.
Cauza exactă a producerii accidentului urmează să fie stabilită de polițiști, care desfășoară cercetări la fața locului.
Traficul în zonă a fost temporar restricționat pentru a permite intervenția echipajelor de salvare.
Revenim cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.












