Argeș. Impact violent între un Mercedes și un TIR!
Un accident rutier s-a produs, astăzi, în comuna Valea Mare-Pravăț, pe Drumul Național 73.
Au fost implicate un autotren și un autoturism.
În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii cu un echipaj specializat, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Echipajul medical a acordat primul ajutor celor două persoane implicate în accident, acestea fiind evaluate și asistate la fața locului.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, având în vedere riscul generat de posibile scurgeri de carburant sau alte materiale inflamabile.
Traficul în zonă a fost afectat temporar, desfășurându-se cu dificultate pe durata intervenției.
Autoritățile efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.