Argeș. Poliția și RAR, razia care a făcut prăpăd printre șoferi!
În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, alături de colegii din structurile rutiere ale polițiilor municipale și orășenești, au desfășurat ample acțiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Verificările au vizat în special depistarea conducătorilor auto care circulă cu viteză excesivă — una dintre cele mai frecvente și periculoase abateri în trafic.
Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, oamenii legii au instituit 61 de filtre în diferite zone ale județului.
La acțiuni au participat și structuri de ordine publică, precum și reprezentanți ai Registrului Auto Român (R.A.R.) și ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.), instituții cu atribuții importante în verificarea stării tehnice și legale a vehiculelor.
În cadrul controalelor au fost efectuate 149 de testări cu aparatele etilotest și drugtest, pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive la volan.
Rezultatele acțiunilor au fost semnificative: polițiștii au aplicat peste 190 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 64.000 de lei.
Totodată, pentru abateri grave au fost reținute 17 permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.
Viteza continuă să fie una dintre cele mai des întâlnite abateri. Astfel, 27 de șoferi au fost sancționați pentru depășirea regimului legal de viteză.
Dintre aceștia, 4 conducători auto au fost surprinși circulând cu peste 50 km/h peste limita admisă, fapt ce a dus la reținerea permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Prin aceste acțiuni, polițiștii rutieri transmit încă un semnal ferm privind respectarea regulilor de circulație și reducerea riscului de accidente.
Verificările vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a crește siguranța pe drumurile din județul Argeș.








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti.jpg)




