Un bărbat de 40 de ani, din Pitești, a fost sancționat de polițiștii Biroului Rutier Pitești după ce a fost surprins adoptând un comportament agresiv în trafic.
Incidentul a avut loc în cursul zilei de 6 noiembrie, pe strada Vasile Pârvan din municipiu.
Potrivit Poliției Argeș, în timp ce conducea autoturismul, bărbatul a redus brusc viteza de deplasare, fără un motiv întemeiat, cu intenția de a intimida conducătorul unui alt vehicul aflat în spatele său.
Pitești/ Șicane periculoase în trafic între doi șoferi: S-a terminat prost pentru unul dintre ei
Ca urmare a acestei abateri, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, conform Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, a fost dispusă și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
Conducătorului auto i-a fost eliberată o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, valabilă pe perioada prevăzută de lege.
Polițiștii reamintesc că agresivitatea în trafic este sancționată și poate duce inclusiv la suspendarea dreptului de a conduce, astfel de comportamente fiind de natură să pună în pericol siguranța tuturor participanților la trafic.
Foto: Descriptiv






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)




