După cum v-am informat AICI, un accident rutier s-a produs pe Calea București, în cursul zilei de ieri, în zona Ramada Pitești.
Șoferul a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un stâlp aflat lângă o trecere de pietoni.
Incidentul nu s-a soldat, din fericire, cu victime, iar șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, existând suspiciunea că a consumat alcool înainte să se fi urcat la volan:
,,În ziua de 04 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au intervenit în cazul unei tamponări ce a avut loc pe str. Calea București din municipiul Pitești, unde un conducător auto a părăsit carosabilul și a lovit un stâlp de iluminat.
Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului implicat în eveniment ca fiind un bărbat de 42 de ani, din Ștefănești, rezultând totodată indicii cu privire la posibilul consum de alcool.
Pitești: Șofer rupt de beat, ,,a rupt stâlpul în două” pe Calea București
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.„, transmite Poliția Argeș.