Accident mortal. O femeie de 36 de ani a murit după ce mașina i-a fost lovită de tren, în Timiș
O femeie în vârstă de 36 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident feroviar produs în localitatea Urseni, județul Timiș. Autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tren Interregio care circula pe ruta Timișoara – Mangalia.
Primele informații arată că șoferița se deplasa dinspre Urseni spre Moșnița Nouă și ar fi pătruns pe trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, unde a intrat în coliziune cu trenul.
Potrivit autorităților, în zonă se desfășoară lucrări la infrastructura feroviară, iar instalațiile luminoase și acustice de avertizare nu funcționau.
Resuscitată la fața locului, dar fără șanse de supraviețuire
În urma impactului violent, femeia a rămas încarcerată în autoturism. Salvatorii au extras victima și au început imediat manevrele de resuscitare, aceasta fiind transportată ulterior la spital în stare critică. Medicii nu au mai putut însă să îi salveze viața, decesul fiind confirmat ulterior.
În tren se aflau 87 de pasageri, însă niciunul nu a fost rănit și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Sursa: stirileprotv.ro
Foto: descriptiv












