Eurial 263×587

Ambulanța Argeș ar fi rămas fără bani pentru septembrie!

Ambulanța Argeș ar fi rămas

Serviciul de Ambulanță Argeș se află printre cele aproximativ 17 servicii de ambulanță din țară care nu mai dispun de buget suficient pentru acoperirea cheltuielilor materiale din luna septembrie. Situația a fost semnalată recent de Federația Națională Sindicală Ambulanța, care solicită o rectificare bugetară pentru trimestrul al IV-lea.

Potrivit lui Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale Ambulanța, problemele de finanțare afectează în această perioadă mai multe servicii județene, pe lista transmisă de federație regăsindu-se și Argeșul, alături de Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Galați, Hunedoara, Ialomița, Teleorman, Timiș și Tulcea, precum și alte județe, conform newsweek.ro.

930 x122 grota rece
555×222 LA COCOS

Problema nu vizează, în acest moment, salariile angajaților.

Potrivit liderului sindical, fondurile pentru cheltuielile de personal sunt asigurate până în luna noiembrie inclusiv. Situația este însă dificilă în ceea ce privește cheltuielile materiale, esențiale pentru funcționarea serviciilor de ambulanță.

Aici intră combustibilul pentru autospeciale, medicamentele, materialele sanitare, reparațiile și serviciile de mentenanță pentru ambulanțe și aparatura medicală.

Federația sindicală susține că, în cursul anului, serviciile de ambulanță au fost nevoite să facă transferuri de fonduri între trimestre pentru a putea continua activitatea în condiții normale.

Ambulanța Argeș ar fi rămas fără bani pentru septembrie!

Potrivit lui Gheorghe Chiș, analiza situației bugetare realizată la începutul lunii septembrie a arătat că aproximativ 17 servicii de ambulanță nu mai au fondurile necesare pentru a acoperi luna septembrie.

Pentru depășirea acestei situații, Ministerul Sănătății încearcă să folosească fondurile existente într-o rezervă destinată situațiilor critice. Astfel, unele cheltuieli materiale necesare în septembrie ar urma să fie decontate prin această soluție, pentru ca activitatea serviciilor să nu fie blocată.

Federația Națională Sindicală Ambulanța a solicitat Ministerului Sănătății suplimentarea bugetului, fiind avansată o sumă cuprinsă între 90.000 și 100.000 de lei, pentru cheltuielile materiale.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

Problema cea mai mare este însă legată de lunile următoare. Sindicatele atrag atenția că, fără o rectificare bugetară, situația financiară a serviciilor de ambulanță ar putea deveni dificilă începând din a doua parte a lunii octombrie.

„Ce va fi în trimestrul patru, avem așteptări ca să avem guvern și să avem o rectificare. Altfel nu va fi prea bine situația, din jumătatea lui octombrie încolo”, a declarat Gheorghe Chiș.

Potrivit acestuia, există o rezervă de 10% din bugetul trimestrului al patrulea, însă fondurile sunt limitate și trebuie să acopere o perioadă de trei luni. În plus, odată cu venirea sezonului rece, cheltuielile serviciilor de ambulanță pot crește.

570 X 90 CAPRA 3
263×587 grota rece