CFR Călători anunță că, începând cu 29 martie 2026, transportul feroviar va trece la ora oficială de vară, moment în care ora 03:00 va deveni ora 04:00.
Potrivit companiei, această schimbare nu modifică mersul trenurilor aflat în vigoare. Circulația se va desfășura în continuare conform orarului stabilit, ajustat la noua oră oficială.
Trenurile vor circula după ora de iarnă până în noaptea de 28 spre 29 martie, la ora 03:00, care va fi devansată direct la ora 04:00.
După acest moment, toate trenurile vor pleca conform graficului existent, dar raportat la ora de vară, conform cotidianul.ro.
Atenție! Se modifică mersul trenurilor!
Trenurile care se află deja pe traseu după ora 03:00 (devenită 04:00) își vor continua călătoria până la destinație fără modificări.
În situația în care apar suprapuneri de plecări în intervalul 04:00 – 05:00, trenurile vor pleca în funcție de rangul acestora.
CFR Călători precizează că trecerea la ora de vară are loc în aceeași zi și în țările vecine, astfel că trenurile internaționale vor circula conform graficelor stabilite, fără perturbări la frontiere.
Schimbarea orei este una obișnuită în fiecare an, iar autoritățile dau asigurări că adaptarea mersului trenurilor se face fără impact asupra călătorilor.










