Exclusiv. Două fete, suspecte de consum de droguri în Pitești. Una, la spital
O întâmplare gravă s-a petrecut miercuri, 9 aprilie, în zona Tudor Vladimirescu din Pitești, în apropierea pieței Zahana.
Două fete, minore, ar fi consumat substanțe interzise, iar una dintre ele s-a simțit rău și a necesitat intervenția de urgență a echipajelor medicale.
Incidentul s-a petrecut în cursul după-amiezii, într-o zonă frecvent circulată, nu departe de râul care trece prin spatele Restaurantului Zahana.
Exclusiv. Două fete, suspecte de consum de droguri în Pitești. Una, la spital
Una dintre fete se simțea rău și au fost alertate autoritățile prin numărul de urgență 112.
La fața locului au ajuns echipaje ale Poliției și un echipaj SMURD, care a preluat imediat una dintre fete, transportând-o la Spitalul de Pediatrie din Pitești pentru investigații și îngrijiri medicale.
Din informațiile obținute pe surse de ePitești.ro, cealaltă fată ar fi părăsit zona înainte de sosirea autorităților.
Conform acelorași surse, polițiștii ar fi descoperit în apropierea locului unde s-a petrecut incidentul mai multe foițe goale, cel mai probabil folosite pentru consumul de substanțe.
De asemenea, martori ar fi indicat faptul că adolescentele ar fi aruncat în râu unele obiecte care ar putea reprezenta probe – posibil pliculețe sau alte indicii ce ar putea confirma consumul de droguri.
Autoritățile au demarat o anchetă, încercând să stabilească exact ce substanțe ar fi fost consumate și în ce împrejurări s-a produs incidentul.
Poliția urmează să identifice și a doua fată implicată în incident, precum și eventuale persoane care ar fi furnizat substanțele. Până la clarificarea situației, cazul rămâne în atenția autorităților.