Procurorii DIICOT au deschis o anchetă după ce o cantitate de droguri de mare risc a fost descoperită sub mașina senatorului USR de Cluj, Vasile Ciprian Rus.
Este vorba despre aproximativ 60 de grame de MMC (Methylamino Methylphenyl Propan), o substanță cu efecte similare cocainei, interzisă prin lege și considerată de risc ridicat.
Pachetul cu droguri a fost găsit vineri, 7 iunie, într-un service auto unde senatorul își dusese autoturismul pentru o verificare tehnică, înaintea unei deplasări în Ungaria.
Substanțele erau ascunse într-un recipient învelit în folie neagră și prins sub caroseria mașinii cu ajutorul unor magneți puternici.
„Când am ridicat mașina pe elevator, mecanicul a spus în glumă că am fost urmărit cu un dispozitiv GPS. Când am văzut ce e, am desfăcut învelișul cu un cutter și am găsit ceva ce părea cristale.
Mi-am dat seama că ar putea fi droguri și am sunat imediat la 112”, a declarat senatorul, citat de Gândul, notează adevărul.ro.
Senatorul a sesizat autoritățile
Ciprian Rus este cel care a anunțat autoritățile și a predat pachetul poliției. Ulterior, substanța a fost analizată în laborator, fiind confirmată ca MMC – drog de mare risc, aflat pe lista substanțelor interzise.
„Am chemat poliția. Au ridicat probele, au întocmit un proces-verbal și mi-au spus că vor trimite cazul la DIICOT”, a precizat senatorul.
Droguri găsite sub mașina unui senator USR: ,,Nu știu cine ar fi putut face așa ceva”
Acesta susține că substanțele i-au fost plasate fără știrea sa și respinge ideea că ar fi fost implicat în transportul sau traficul de droguri.
„Nu cred că a fost o simplă glumă. Mă simt amenințat, iar familia mea este speriată. Nu știu cine ar fi putut face așa ceva, dar cantitatea era suficient de mare încât să mă bage într-un dosar penal dacă eram oprit în străinătate”, a adăugat parlamentarul.
DIICOT investighează cazul
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a preluat ancheta pentru a stabili cum au ajuns drogurile sub autoturismul senatorului. Până în acest moment, Ciprian Rus nu are calitatea de suspect sau inculpat în dosar.
Senatorul a precizat că este dispus să colaboreze în totalitate cu autoritățile: „Sunt senator, respect legea și respect munca DIICOT. Voi furniza toate informațiile pe care mi le solicită anchetatorii.”
Cine este Ciprian Rus
Ciprian Rus este senator USR din Cluj, fost consilier local, cu o carieră profesională în domeniul IT.
A fost ales în Parlament în 2020 și este cunoscut ca fiind un politician discret, cu doar două intervenții în plenul Senatului – una la depunerea jurământului și o solicitare privind infrastructura rutieră a Clujului.
Foto: Descriptiv/gorjeanul.ro