New Profesional Consult 263×587

S-a emis RO-ALERT, la Călinești, în Argeș! Urs printre casele oamenilor, ACUM!

Ziua și urșii în Argeș! Trei localități, sub alertă după apariția animalelor sălbatice

Locuitorii din comuna Călinești, satul Vrănești, din județul Argeș au fost avertizați, în urmă cu puțin timp, printr-un mesaj RO-ALERT cu privire la prezența unui urs în zona străzii Radu Negru.

Potrivit mesajului transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, cetățenii sunt sfătuiți să evite zona în care a fost observat animalul și să rămână în locuințe până la încetarea pericolului.

Eurial 930 x 122 eurial
Eurial 555 x222

Autoritățile recomandă populației să păstreze o distanță sigură față de urs și să nu încerce să îl fotografieze sau să îl hrănească.

De asemenea, proprietarii de animale sunt îndemnați să își protejeze gospodăriile, fără a se expune riscurilor.

Mesajele RO-ALERT sunt emise pentru a informa rapid populația despre situațiile care pot pune în pericol viața sau siguranța oamenilor, iar în astfel de cazuri respectarea recomandărilor autorităților este esențială.

ISU Argeș monitorizează situația, iar intervenția echipajelor specializate are ca obiectiv îndepărtarea animalului și prevenirea oricăror incidente.

Prezența urșilor în apropierea zonelor locuite a devenit tot mai frecventă în ultima perioadă, iar autoritățile reamintesc că orice întâlnire cu un animal sălbatic trebuie tratată cu maximă precauție.

S-a emis RO-ALERT, la Călinești, în Argeș! Urs printre casele oamenilor, ACUM!

Foto: Descriptiv

New Profesional Consult 930 x 122
Posada Curtea de Arges 555×222
[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587 MAIA