Șase tineri polițiști au intrat în echipa IPJ Argeș! Toți au absolvit cu medii peste 9
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș și-a mărit echipa cu șase absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.
Noii polițiști au fost primiți oficial luni, 29 iunie 2026, la sediul instituției, unde au parcurs etapele administrative înainte de repartizarea în unitățile în care își vor desfășura activitatea.
Conducerea inspectoratului le-a prezentat principiile care trebuie să le ghideze activitatea de zi cu zi, punând accent pe profesionalism, disciplină, integritate, imparțialitate, spirit de echipă și respectul față de cetățeni.
Unde vor lucra noii agenți
Cei șase agenți au fost repartizați în structurile de ordine publică ale Secțiilor de Poliție Rurală Poiana Lacului, Rociu, Domnești, Albeștii de Argeș și Schitu Golești, precum și la Poliția Municipiului Câmpulung.
În următoarele șase luni, aceștia vor desfășura activitatea sub îndrumarea unor polițiști cu experiență, în cadrul perioadei de tutelă profesională.
Scopul este integrarea cât mai rapidă în activitatea operativă și acumularea experienței necesare în teren.
Toți au încheiat studiile cu rezultate foarte bune
Reprezentanții IPJ Argeș i-au felicitat pe noii colegi pentru performanțele obținute, subliniind că toți cei șase au absolvit Școala de Agenți de Poliție cu medii peste 9.
Totodată, instituția amintește că pregătirea profesională continuă și după încadrare, prin module de perfecționare organizate permanent de Serviciul de Pregătire Profesională Argeș.
Pentru cei care își doresc o carieră în Poliția Română, informațiile privind admiterea în unitățile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne sunt disponibile pe site-urile oficiale ale MAI, Poliției Române, inspectoratelor județene și ale instituțiilor de învățământ de profil.








![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)





