Scene înfiorătoare! Și-a ucis prietenul și ce a urmat este șocant
O crimă de o violență extremă a șocat județul Sibiu.
Un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că și-ar fi ucis prietenul, în vârstă de 60 de ani, după care ar fi incendiat trupul victimei pentru a încerca să-și ascundă urmele. Suspectul a fost reținut, iar ancheta este în plină desfășurare.
Potrivit procurorilor, tragedia s-a petrecut în curtea locuinței victimei din localitatea Gura Râului, județul Sibiu.
Cei doi ar fi consumat alcool împreună, iar pe fondul unei stări conflictuale deja existente între ei ar fi izbucnit o ceartă care a degenerat în violență.
Lovituri fatale și încercarea de a ascunde fapta
Din primele cercetări reiese că agresorul ar fi lovit victima de mai multe ori în zona capului și a gâtului, folosind o secure sau un topor.
După comiterea faptei, acesta ar fi incendiat cadavrul, în încercarea de a distruge probele și de a masca omorul.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, au deschis un dosar penal pentru omor și profanare de cadavre sau morminte.
Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs una dintre cele mai șocante crime petrecute în județ în ultima perioadă.
Sursa: observatornews.ro
Foto: descriptiv












