Nod rutier spectaculos pe A1 Sibiu – Pitești! Se deschide peste o lună
Lucrările la nodul rutier Curtea de Argeș, parte din Autostrada A1 Sibiu – Pitești, avansează rapid, iar autoritățile estimează că acesta va fi deschis circulației la sfârșitul lunii mai 2025.
Nodul Curtea de Argeș, parte din secțiunea 5 a Autostrăzii A1
Secțiunea 5 a Autostrăzii A1, care leagă Pitești de Curtea de Argeș, are o lungime totală de 30,35 kilometri.
În prezent, tronsonul dintre Băiculești și Curtea de Argeș, de aproximativ 14,65 kilometri, este în faza finală de execuție, cu deschiderea programată la finalul lunii mai, potrivit ultimelor declarații ale oficialilor CNAIR.
Unii pasionați estimează însă că lucrările ar putea fi finalizate abia în iunie, dar autoritățile rămân optimiste privind termenul anunțat.
Ce tronsoane sunt finalizate deja pe Autostrada A1
– În 2024, a fost deschis circulației primul segment din această secțiune, de 15,7 kilometri între Bascov și nodul Băiculești.
Nod rutier spectaculos pe A1 Sibiu – Pitești! Se deschide peste o lună
– Odată cu deschiderea tronsonului Băiculești – Curtea de Argeș, șoferii vor putea circula pe aproximativ 140 km de autostradă continuă, de la Curtea de Argeș la București.
Cine construiește Autostrada A1 Sibiu – Pitești
– Secțiunea 1 Sibiu – Boița: construită de Porr (deja dată în trafic)
– Secțiunea 2 Boița – Cornetu: realizată de asocierea turcă Mapa – Cengiz
– Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni și Secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș: construite de italienii de la WeBuild
– Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș: tot Porr, care lucrează la primul tunel de autostradă din România
Finalizarea nodului Curtea de Argeș și a tronsonului aferent va reprezenta un pas important în conectarea regiunilor Muntenia și Transilvania printr-o infrastructură rutieră modernă.
Sursa: economica.net
Video: ol10x/youtube